Grupul OMV, la care cei mai mari acționari sunt statul austriac (31,5%) și emiratul arab Abu Dhabi (24,9%), a subscris acțiuni noi în valoare de aproape 300 milioane lei (298,22 milioane lei) la majorarea capitalului social al OMV Petrom, efectuată cu valoarea terenurilor aparținând statului român din patrimoniul societății, conservându-și și chiar consolidându-și puțin controlul asupra celui mai mare producător de hidrocarburi din România.